Trebuie să recunosc, filmul noir e mai mult o artă, ţine de o specificitate poate mai strâmtă în teme şi exprimare ca oricare alt gen, însă dacă este bine realizat, poate deveni o capodoperă, în stilul neo-noir Se7en; Renaissance chiar are multe în comun cu un film inspirat din acesta, Film Noir, realizat în acelaşi stil de animaţie, însă fără elementele futuriste ce-i dau acestuia dinainte o aură cyberpunk.
Varianta este în original franţuzească, însă eu am avut plăcerea de a vedea dublajul englezesc, realizat foarte bine, iar în afară de puţine nume (ce dealtfel le poţi găsi oriunde într-un astfel de univers) şi de Turnul Eiffel, nici n-ai realiza originile animaţiei.
Daniel Craig oferă vocea personajului principal, detectivul Karas, care stereotipic genului, este foarte calculat, foarte eficient în cazurile sale, dar stilul său personal, respectiv caracterul în special în relaţia cu superiorii şi cu oamenii foarte importanţi îi aduc suspendarea. De aici urmează obişnuitele scene cu acţiunea pe cont propriu, descoperirea unui secret, romanţa cu o femeie implicată în caz şi izbăvirea finală.
Descoperirea sa nu se încadrează însă doar în clişeicul whodunit, ci reuşeşte să pătrundă într-un univers aflat pe marginea unei prăpăstii, iar dincolo de aceasta este schimbarea definitivă şi irevocabilă a rasei umane; ramificaţiile alegerilor personajelor devin astfel mai importante, iar rămâne doar publicului să considere justeţea acţiunilor lui Karas, mereu aflat în dificultatea de a alege între o iluzie perpetuu ingenuă sau o realitate zdrobitoare a identităţii umane.
Filmul este realizat prin unghiuri ce surprind personajele din perspective ce poate nu obişnuiesc un frecventator al majorităţii cinematografiei Hollywoodiene. Stilul este pur alb şi negru, nelăsând niciun pixel în gri, nicio celulă, oarecum prefigurând dilema morală sub care se scufundă concluzia.
8/10
No comments:
Post a Comment