Jan 18, 2013

Top 2010

Lista filmelor pe care le consider relevante în anul 2010 pentru categoriile respective.



Machiaj

Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 1


Costume

True Grit


Sunet

Inception


Efecte vizuale

Inception


Muzică

How to Train Your Dragon


Montaj

Black Swan
Iggi


Film de scurt metraj

The Lost Thing


Film documentar

Bébé(s)


Film animat

How to Train Your Dragon
Suzumiya Haruhi no shôshitsu


Film produs în altă limbă decât engleza

Iggi
Mistérios de Lisboa


Imagine

Inception
The American


Actor în rol secundar

Jeremy Renner în The Town
Joseph Gordon-Levitt în Inception


Actriţă în rol secundar

Hailee Steinfeld în True Grit
Marion Cotillard în Inception


Actor în rol principal

George Clooney în The American
Javier Bardem în Biutiful
Leonardo DiCaprio în Shutter Island


Actriţă în rol principal

Jennifer Lawrence în Winter's Bone
Natalie Portman în Black Swan


Scenariu adaptat

Film de excepţie


Inception


May 9, 2012

The Woman in Black (2012)


Desfăşurarea acestui thriller gotic din perioada Edwardiană, cu accente puternice horror, nu reuşeşte totuşi să înfăşoare audienţa în atmosfera necesară pentru mai mult de o tresărire.

Într-adevăr, Daniel Radcliffe canalizează, în unele momente, "eroul" gotic, cu angoase, însă trăirea sa este una mai mult implacabilă, nerelatabilă. Multe dintre momente se desfăşoară într-o atmosferă din Cast Away, dar nu scenariul fiind cel ce dezamăgeşte cât lipsa de finalizare şi lipsa de motivaţie şi empatie pe care o emană personajul principal.

Povestea este simplistă, un străin poposeşte într-un oraş pentru afaceri cu o casă bântuită, iar toţi sătenii îl "sfătuiesc" să plece, altfel lucruri oribile se întâmplă. În mod evident, el trebuie să facă faţă situaţiei şi să fie eroul de care au ei, de fapt, nevoie. Două surprize strică această linie monotonă, pe care nu le voi dezvălui, însă este de ajuns să menţionez că neconvenţionalul ridică filmul deasupra liniei de plutire.

Ciarán Hinds face un rol mult mai credibil, drept scepticul cu bani, care nu-şi poate permite să creadă, din motive personale, ceea ce se întâmplă şi care devine un aliat incidental al personajului principal. Deşi nu lucrează într-o formulă care să-i permită un realism cufundat, precum în Tinker Tailor Soldier Spy sau The Debt, Hinds aduce verosimilitudine unui altfel thriller ordinar de simplu, conceptual vorbind.

Radcliffe mai are de dovedit că poate susţine, din rol principal, un film pe spatele său, în afara seriei Harry Potter, în December Boys scenariul acordându-i un hamac de lejeritate în abordarea personajului, oportunitate ce aici nu-i este oferită şi a cărei lipsă nici nu o suplimentează cu un joc actoricesc în forţă sau cu personalitate.




6/10

Jan 7, 2011

Top 2009

Lista filmelor pe care le consider relevante în anul 2009 pentru categoriile respective.


Machiaj

District 9

Costume

Das weisse Band - Eine deutsche Kindergeschichte
Watchmen

Sunet

District 9
Star Trek

Efecte vizuale

Star Trek

Muzică

(500) Days of Summer
Up

Montaj

An Education
Das weisse Band - Eine deutsche Kindergeschichte
Män som hatar kvinnor

Film de scurt metraj

2081
Comme le temps passe

Film documentar

Tales from the Script

Film animat

Evangerion shin gekijôban: Ha
Samâ wôzu

Film produs în altă limbă decât engleza

Das weisse Band - Eine deutsche Kindergeschichte
Un prophète

Imagine

A Single Man
Antichrist
Das weisse Band - Eine deutsche Kindergeschichte
Moon

Actor în rol secundar

Niels Arestrup în Un prophète
Takeshi Kaneshiro în Chi bi xia: Jue zhan tian xia

Actriţă în rol secundar

Anna Kendrick în Up in the Air
Chiara Caselli în Le père de mes enfants

Actor în rol principal

Colin Firth în A Single Man
Michael Nyqvist în Män som hatar kvinnor
Sam Rockwell în Moon

Actriţă în rol principal

Carey Mulligan în An Education
Noomi Rapace în Män som hatar kvinnor

Scenariu adaptat

An Education
El secreto de sus ojos
In the Loop
Män som hatar kvinnor

Scenariu original

A Single Man
Das weisse Band - Eine deutsche Kindergeschichte
Un prophète

Regie

Jacques Audiard pentru Un prophète
Lone Scherfig pentru An Education
Michael Haneke pentru Das weisse Band - Eine deutsche Kindergeschichte

Film de excepţie

Das weisse Band - Eine deutsche Kindergeschichte

Jan 6, 2011

Top 2008

Lista mea a filmelor pe care le consider relevante în anul 2008 pentru categoriile respective, ce urmează listei pentru 2007. Repet, în cazul în care am considerat mai multe filme la fel de bune într-o anumită categorie, ordinea este alfabetică.

Machiaj

Tropic Thunder

Costume

Chi bi

Sunet

Chi bi
WALL·E

Efecte vizuale

The Dark Knight

Muzică

Okuribito

Montaj

Chi bi

Film de scurt metraj

Wallace and Gromit in 'A Matter of Loaf and Death'

Film documentar

Food, Inc.

Film animat

WALL·E

Film produs în altă limbă decât engleza

Chugyeogja
Jiu jiang feng
Okuribito

Imagine

Doubt
Frost/Nixon
In Bruges

Actor în rol secundar

Takeshi Kaneshiro în Chi bi

Actriţă în rol secundar

Amy Adams în Doubt

Actor în rol principal

François Bégaudeau în Entre les murs
Masahiro Motoki în Okuribito
Yun-seok Kim în Chugyeogja

Actriţă în rol principal

Kristin Scott Thomas în Il y a longtemps que je t'aime
Lina Leandersson în Låt den rätte komma in

Scenariu adaptat

Chi bi
Die Welle
Låt den rätte komma in

Scenariu original

Chugyeogja
In Bruges
Okuribito

Regie

John Woo pentru Chi bi
Yôjirô Takita pentru Okuribito

Film de excepţie

Okuribito
WALL·E

Jan 3, 2011

The Killer Inside Me (2010)

Bazându-se pe o introspecţie ca alternativă la desfăşurarea acţiunii, The Killer Inside Me surprinde prin onestitatea pe care i-o acordă personajului principal, Lou; acesta analizează, meditează, împărtăşeşte gânduri şi face dezvăluiri despre motivaţia sa într-o calmă voce ce poate trăda natura sa debilitantă.

Casey Affleck reuşeşte o prestaţie la fel de admirabilă ca şi în Gone Baby Gone, în rolul de om al legii, care are o anumite complexitate inecesară adăugată în rezolvarea conflictelor, şi anume foloseşte moartea femeilor (fapt săvârşit de el, desigur) ca piesă centrală în scenariile sale imaginare pentru a evada din situaţii relativ puţin anevoioase. Psihologia personajului se dezvăluie treptat, însă înafara unei expresii imaginative psiho-deterministe, această relevare progresivă face puţin pentru a elucida în mod satisfăcător o structură de anvergură ce ar conţine scenariul în cadru explicativ.

Michael Winterbottom detaşează camera foarte mult de personaje, iar câteodată, aceleaşi personaje par echivalent distanţate faţă de poveste, care se desfăşoară într-un stil exploataţional, un trend nişă în această perioadă, ce mai poate fi regăsit în recapturarea unor elemente în filmele lui Tarantino sau Rodriguez.

Lou însuşi prin completările sale narative pare să se afle inconmesurabil de departe faţă de acţiune, judecând degajat evenimentele, vocea sa apărând în ultimă instanţă ca o completare al Eului personajului. Affleck îşi îndeplineşte complicitar partitura, poate altfel destul de puternică încât să fie în cursa pentru nominalizările Academiei Americane, de nu ar fi elementele de violenţă dezgustătoare ce au făcut-o şi pe Jessica Alba să plece din sală la Cannes în timpul difuzării acestui film şi subiectul nu atât stereotipizat cât şi de încadrare degradantă în evoluţia temporală a filmelor.

Joyce Lakeland (Alba) şi Amy (Kate Hudson) sunt cele două femei ce se regăsesc dramatic în viaţa lui Lou. Alba o interpretează pe Joyce, o prostituată, cu o forţă sexuală ce altfel nu se regăseşte în filmografia ei niciodată explicit şi pe care principiile ei o refuză dinainte; probabil tipizarea excesivă pentru încadrarea scenaristică (ca şi în cazul rolului ei din Machete) ajută foarte mult la aducerea la suprafaţă a unei puternici caracteristici dinamice unui personaj altfel bidimensional. Amy este o fată cu o reputaţie foarte bună din oraş şi care încearcă să-l convingă pe Lou să o ia de nevastă - Hudson nu necesită foarte multă prezenţă pentru acest rol, în cazul ei personajul fiind mult mai restrictiv şi decât cel al Albei. În ambele cazuri, aceste femei reprezintă tipul de iubire pe care îl resimte Lou; în ambele cazuri, deznodământul acestor personaje reprezintă singura formă de iubire pe care o poate avea vreodată Lou.

Celelalte personaje există doar ca declanşatoare stereotipizate pentru progresia scenariului şi dezvoltarea şi definitivarea personajului principal, al cărui transformare nu comportă necesar aceste figuri, dar al cărui realizări graduale se oglindesc în ele. Sfârşitul este poate cel mai slab punct al filmului, un omagiu adus filmelor de gen din anii 80, dar cu puţină relevanţă şi coordonare logică, ce ar părea foarte slab inspirat cauzal pentru un spectator mai interesat.

Decorul este caracteristic pentru genul filmului şi plasamentul acestuia într-un mic orăşel din Texas; introducerea personajului-narator stabileşte regulile sub care se află incidental şi filmul. Cinematografia reliefează puternic izolarea economică a unei astfel de regiuni, cadrele palide scoţând în evidenţă gândurile personajelor principale de a pleca pentru o viaţă mai bună în altă parte - una nu neaparat moral-spirituală, dar, având în vedere desfăşurarea poveştii, necesitat materială.

7/10

Dec 30, 2010

Never Let Me Go (2010)

În numele unei vieţi lipsite de boli grave şi în care accidentele, chiar şi cele mai insignifiante, ar putea fi remontate, aproape fără complexitate, şi al cărei speranţă la naştere trece lejer de 100 de ani, aţi accepta o societate ce realizează copii genetice de la care se aşteaptă, după o viaţă scurtă, trăită inocent, să doneze membre sau organge interne, după care apoi completează, funcţia fiindu-le desăvârşită? În faţa unei vieţi lipsită de griji medicale majore, aţi accepta o predare morală asupra elementului ce vă susţine acest mod de viaţă, ignorând realitatea afectivă, cognitivă a acestor duplicate?

Preluând oarecum din mijlocul acţiunii din The Island, acest film este mai puţin o "aventură" eroică în tărâmul consumerist, ce a trădat dreptatea, şi apreciază în schimb o abordare introspectivă şi lentă, din perspectiva personajului principal, Kathy (Carey Mulligan, într-un rol în care asimilează pedantic caracteristicile molcome şi tolerante ale personajului ce-l interpretează) asupra curentului amoral ce este dobândit aproape fără protest (niciunul menţionat, iar încercări de realizare asupra eticii, mor odată cu proiectul asupra căruia se opreşte filmul) odată cu aceste progrese medicale. Explicit, nu se menţionează niciodată originea lor, însă tensiuni insurmontabile în psihicul tinerilor se relevă prin diferite ieşiri, în special ale lui Ruth (Keira Knightley), pe final.

Filmul se deschide cu o prezentare a Hailsham, o şcoală, în care copiii par neatinşi de realităţile ce ar pătrunde în filme ce prezintă astfel de şcoli; Kathy are o afinitate puternică faţă de Tommy, iar cei doi devin bun prieteni, însă fata ce mereu îl tachina pe Tommy, Ruth, îl abordează romantic, iar o relaţie între cei doi începe. Între timp aflăm, prin vocea unei profesoare ce lucrează la Hailsham (evident, temporar după această dezvăluire) adevărul despre această şcoală specială plină de aceşti copii speciali: ei nu vor putea niciodată să aibă măcar şansa de a-şi îndeplini visele omniprezente în vieţile celor mici despre potenţialul vieţii lor adulte. Aceşti copii au un singur scop, şi anume de a deveni maturi biologic, după care vor servi drept donatori pentru societate, ducându-şi viaţa la bun sfârşit, completând. Viaţa lor este astfel începută prin a-i condiţiona să-şi accepte propria existenţă de donatori, fără mari răbufniri psihologice.

Celelalte două părţi ale filmului, introduc secvenţial viaţa scurtă ce li se permite acestor personaje, trecând printr-o acumulare a cunoştiinţelor din împrejurimi şi micul anturaj, diferenţiere calitativă (donatori şi îngrijitori), speranţă, resemnare, acceptare şi sfârşire. Trioul de prieteni este secundar poveştii, şi poate fi interpretat, în cadrul vieţii lor, prin abordare contextuală, ca fiind exclusiv secvenţa unei vieţi trăite şi împlinite: deja la 20 de ani se comportă ca la vârsta mijlocie, pentru ca la 30 de ani, sclipirea să fi dispărut aproape în totalitate, acceptând liniştit soarta ce le este pecetluită.

Nu cuprinde nici o perspectivă crudă asupra implicaţiilor etice şi politice, nici o abordare moralizantă a situaţiei dintr-o poziţie inatacabilă; filmul preferă o poveste personală, din perspectiva lui Kathy, care nu poate, şi oarecum condiţionată psihologic, dar şi terifiată de potenţiala realitate a adevărului, să străpungă stabilimentul social şi politic instituit, şi, precum se poate vedea şi în Tommy şi Ruth, personaje mai individualizate, preferă o amăgire serenă şi speranţă implacabilului adevăr despre vieţile lor. Un astfel de tratament poate nu este pe placul celor care aşteaptă o voce impersonală sau moralizatoare din spatele camerei, cu o pletoră de informaţii; încercarea este dulce şi inviolabilă, dar în acelaşi timp spectatorul este conştient de paralizia personajelor şi scurgerea dezolantă a timpului.

Personajele sunt cuprinse într-un univers inescapabil, singura familie fiindu-le ceilalţi ca ei, iar singura evadare din calea tristeţii o perpetuă vieţuire în prezent, ce nu le permite o îngândurare prea adâncă asupra filosofiei şi naturii situaţiei lor. Societatea le este străină, etica este abandonată, iar vieţile lor, deşi scurte, sunt în cadrul scopului şi universului lor, pline şi întregite.

8/10

The Disappearance of Alice Creed (2009)

Dacă s-ar întâmpla ca brusc să fiţi răpiţi, fără vreo explicaţie, să fiţi dezgoliţi şi închişi şi hrăniţi precum nişte animale, aţi reacţiona oare altfel faţă de Alice Creed?

Filmul în sine este mai puţin despre o răpire de succes sau eşuată, sau de eforturile autorităţilor de a urmări situaţia şi de a o rezolva, încărcat de sentimentalismul excesiv al părinţilor sau de răzbunarea ireală a unui mercenar improvizat, cât despre relaţiile ce se stabilesc simplu între părţile implicate direct, anume răpita, cu aport redus în prima parte a filmului, şi cei doi răpitori, care suferă fiecare un şoc asupra liniştii lor interioare.

Gemma Arterton realizează o performanţă credibilă a unui personaj în stare de şoc, ce îşi însuşeşte mediul înconjurător spre a-l folosi oricând spre avantajul său. Nu debordează de eroism banal, nici nu se supune regulii crengilor în vânt care îşi descoperă resurse nebănuite ce duc spre un final apoteotic, deus ex machina. Prezenţa sa este în necesitarea scenariului, şi acţionează mai degrabă ca un element declanşator, cum dealtfel numai din postura sa se poate înfăptui; Alice arată în fiecare moment ca o tânără dezorientată care acţionează sub influenţa momentului, cu gânduri elementare de supravieţuire.

Danny şi Vic reprezintă nu numai banalul cuplu simplifcat (deoarece, aşa cum explică şi Vic, ce e mai simplu, e mai bine) de răpitori, iar relaţia lor atinge zone foarte rar explorate în acest gen de film; Vic, interpretat de Eddie Marsan, este creierul operaţiunii: el stabileşte minuţiozitatea cauzală în tot ceea ce se întâmplă, are grijă ca planul să nu aibă hibe, este vocea disciplinei şi a ordinii, iar singura sa slăbiciune îl pune într-o fantă de lumină obscură spre final, spectatorul încercând sentimente de amuzament şi compătimire. Danny este o parte şubredă, el a identificat victima, dar este impacient, visător, puţin mai rupt de realitatea momentului şi cu o atenţie figurativă asupra dorinţelor sale trecătoare. Instabilitatea sa provoacă două conflicte şi rezolvă poetic filmul, sub auspicii clasice.

Dacă doriţi un film ordinar despre o răpire, cu elemente false de târguială, sindromul Stockholm, poliţişti limitaţi, cu tentă de existenţialism, atunci veţi fi dezamăgiţi; încercarea acestui film aduce cu sine, deşi nu la fel de reuşit precum Dog Day Afternoon, lipsindu-i o forţă centrală şi o dramatizare mai efectivă a tensiunii create, o aruncare a privirii asupra unor relaţii dintre oameni, scoşi din momentalitea lor banală şi forţaţi să caute o ieşire din situaţii tensionate şi stresante, asupra cărora controlul le este amăgitor.

6/10