Une vieille maîtresse (2007)

Dacă povestea lui Casanova ar putea fi respusă, atunci cel mai batjocoritor sfârşit pentru acest erou ar putea fi nu amorezarea miilor de femei, ci încătuşarea propriei inimii aceloraşi săruturi, atingeri, intimităţi, ale unei singure metrese.

Stilul aduce aminte de sexualitatea franţuzească a romanului Les liaisons dangereuses, fără însă substratul confecţionar de intrigi; totuşi, încurcăturile amoroase nu sunt lipsite de propria lor dramă, precum o situaţie din Jane Austen, fără însă posibilitatea derâderii, ci doar cea a contemplaţiei fatidice ce este revărsată cea mai bună parte din timp de către Ryno de Marigny, un tânăr aristocrat francez, ce s-a săturat de pendateria sexuală a trecutului său şi este gata să adopte o viaţă convinsă de soţ fidel, debarasându-se de femeia ce i-a fost alături 10 ani.

Rolul tânărului aristocrat este executat fără exacerbare de modelul Fu'ad Aït Aattou (dealtfel în singurul său rol filmografic); acesta îşi doreşte cu adevărat o altă viaţă alături de fata de care s-a îndrăgostit, Hermangarde, o tânără virgină, lipsită nu numai de experienţele intime, ci şi de cele sociale, fiind întruparea naivităţii răsfăţate, dar bine temperată. Aceasta nu ştie mai nimic de trecutul viitorului ei soţ, iar ca pentru multe tinere din acea perioadă, căsătoria ce va urma reprezintă întreaga sa viaţă şi motiv de existenţă.

Însă Ryno, cu reputaţia sa, nu poate obţine tot ce doreşte inima sa - întâi este nevoie de o conversaţie lungă de o noapte întreagă cu bunica fetei pentru a obţine consimţământul şi pentru a convinge că trecutul său rămâne trecut. Astfel, povestea ne absoarbe în tinereţea aristocratului, când o cunoaşte pentru prima dată pe Vellini (interpretată de Asia Argento) în rolul unei spanioloaice neconvenţională, ce a reuşit să obţină titlul de soţie al unui nobil englez. Începutul dintre cei doi este aproape mitic: el este înfierat de vulgaritatea şi dispreţul femeii, ea nu admite focul dinăuntru decât atunci când flăcările iau cu ele aproape viaţa lui Ryno, în urma unui duel.

Fu'ad este aristocrat în orice înseamnă existenţa sa, fiind seducător, dar nu debordant, chiar şi în momentele cele mai pasionale, păstrându-şi naturaleţea şi fiind destins în cele mai sălbatice momente. Asia, în schimb, înfloreşte personajul ei în orice situaţie, exagerările acesteia lustruindu-i farmecul, vulgarităţile sporindu-i sexualitatea. Relaţia ce durează zece ani nu este una obişnuită...fapt reflectat şi de urmările tragediei ce-i loveşte pe amorezi.

Gelozia lui Vellini este măsurată doar de încercările desperate ale lui Ryno de a scăpa de ea, fiind necesară o confruntare directă şi inechivocă care duce însă doar la un şah pat.

Transformarea este parţială, iar urmarea o extensie naturală a firii celor doi, fiind, nu prinşi între ciocan şi nicovală, ci reprezentând ei înşişi aceste unelte, ciocnindu-se devastator cu ropote de scântei.

7/10

Ondine (2009)

Divorţul nu este întotdeauna blând cu bărbaţii, chiar în cazul în care poate meritele lor pentru custodia copilului sunt mai evidente. Colin Farrell este Syracuse, un pescar fără noroc, într-atât fiind privat de către acesta, încât după ce pierde custodia fiicei sale fostei sale soţii care este alcoolică, se găseşte întro situaţie dificilă, fiica sa fiind pe dializă şi pe lista celor cu aşteptări pentru donaţii.

Constant batjocorit de întregul orăşel pe seama numelui său, datorită trecutului turbulent de alcoolic, nu se poate lăuda nici cu o proficienţă în pescărit. Până întro zi...

Dacă fantasticul ar putea fi mai evaziv în viaţa unui adult, atunci femeia pe care o pescuieşte într-o zi, jucată seren de Alicja Bachleda, este întruchiparea paradoxului pescăresc: aduce noroc, însă este femeie, iar în concepţia irlandeză a lui Syracuse despre lume, va aduce un eventual ghinion; acest fapt îl bântuie, împiedicându-l să împărtăşească sentimentele fiicei sale (care crede despre femeie că e un fel de sirenă - o selkie - şi că poate îndeplini dorinţe), şi, părăsit de credinţă în sensul instituţional, paranoia şi frica de fericire îl împiedică să realizeze cursul sentimentelor sale pentru această fiinţă găsită atât de oportun.

Legenda spune că o selkie poate sta până la 7 ani pe pământ dacă soţul ei marin n-o doreşte înapoi. Alicja îşi joacă rolul ideal, combinând misticul său feminin (iar nu voluptuos, debordant) cu o aură străină, naivă şi totuşi pătrunzătoare. Când inevitabilul se produce, reacţiile sunt poate prea previzibile, iar fantasticul aduce mai mult cu sinistrul poveştilor fraţilor Grimm decât cu producţiile Disney.

Poate ceea ce te face fericit este menit să te facă fericit, însă nu fără sacrificiile necesare a fi plătite pentru încăpăţânarea de a realiza că să te schimbi e atât de uşor, atunci când ai pentru ce lupta, desconsideraţiile exterioare nefiind în măsură să îţi îndrume viaţa către un stereotip distrugător.

7/10